Ludovic Orban anunță oficial că Nicușor Dan este candidatul PNL la Primăria Capitalei

Ludovic Orban

PNL îl va susține la alegerile de la Primăriei Capitalei pe Nicușor Dan, a anunțat președintele partidului, Ludovic Orban.

UPDATE

După anunț, Nicușor Dan s-a întâlnit cu filiala PNL București, pentru a pune la punct detaliile colaborării.

”Este o susținere pe care eu o cer de un an de zile. Când am intrat în această campanie, am spus că eu sunt un candidat independent, am o șansă. Am spus că publicul din București așteaptă o alternativă, și pentru că avem un candidat care stă destul de bine în sondaje, deși prestația sa administrativă nu este deloc la înălțimea acestor sondaje. Este nevoie de un candidat unic. Am avantajul de a fi independent și această calitate de a fi independent permite susținerea mea din partea mai multor partide. Faptul că PNL a decis astăzi să mă susțină este un gest care îi onorează, e un gest de mare responsabilitate și care permite realizarea acestui deziderat al publicului de opoziție din București”, a declarat Nicușor Dan la sediul central al PNL, înainte de ședința filialei București.

El a spus că susține ”fără îndoială” o alianță electorală PNL-USR-PLUS, inclusiv pentru candidați la sectoareleCapitalei.

Fostul lider al USR ar urma să beneficieze și de sprijinul PMP.

”Eu recunosc că m-am jucat puțin, pentru a stimula partidele să găsească o soluție. Pentru că, dacă nu găseau o soluție, aș fi fost obligat să candidez ca să-mi tractez partidul. Slavă Domnului că au găsit-o! E soluția pe care o așteptam. (…) Obiectivul meu a fost dacă a contribuit cu ceva acest joc cu candidatura la desemnarea lui Nicușor Dan. Mă bucur foarte mult”, a declarat Traian Băsescu la Digi24.

„În 2016, bucureștenii, din păcate, au luat o decizie care a dus Bucureștiul în pragul falimentului, care a dus la o soluție pentru Primăria Capitalei și care a făcut praf Bucureștiul. (…) PNL a efectuat o cercetare sociologică amplă, în urma acestei cercetări a rezultat clar că toți candidații PNL au șansa de a câștiga alegerile, dar nu avem aceată garanție că pot câștiga în bătălia cu PSD. Vă anunț că, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu Nicușor Dan, am luat decizia de a-l propune candidat la Primăria Capitalei, susținut de PNL”, a anunțat Ludovic Orban. 

El a mai spus că Nicușor Dan poate atinge cele două obiective ale PNL: eliberarea Bucureștiul de „domnia despotică a PSD” și asigurarea unei bune guvernări a Capitalei.

Legat de candidații pentru cele șase Sectoare ale Bucureștiului, Ludovic Orban a precizat că nu a discutat subiectul cu Nicușor Dan.

„La ora actuală se știe că Nicușor Dan a primit sprijinul USR București”, a mai spus acesta.

Întrebat dacă l-a invitat pe Nicușor Dan să se înscrie în PNL, Orban a declarat că nu i-a cerut asta tocmai pentru a putea fi susținut și de alte partide în bătălia pentru Primăria Capitalei.

PNL va merge în competiția pentru câștigarea Primăriei Capitalei cu Nicușor Dan, fost președinte al USR, au declarat surse din partid pentru EurActiv România.

Aceleași surse afirmă că, în urma unui sondaj intern realizat de liberali, Nicușor Dan are cele mai mari șanse să o învingă pe Gabriela Firea la alegerile locale din acest an.

Cooptarea lui Nicșor Dan de partea PNL vine în condițiile în care PLUS, aflat în alianță cu USR, îl susține pe Vlad Voiculescu pentru Primăria Capitalei, iar o parte din membrii USR îl voiau pe Nicușor Dan.

Vlad Voiculescu urma să propună un referendum intern privind metoda de stabilire a candidatului comun al Alianței.

După întâlnirea cu Nicușor Dan, Vlad Voiculescu a precizat că n-au ajuns la o înțelegere privind un tandem pentru București, dar discuțiile vor continua. Una dintre problemele care trebuia lămurită e modalitatea de alegere a candidatului Alianței USR PLUS pentru funcția de primar al Capitalei.

Nicușor Dan anunța, la finalul lunii ianuarie, că, în urmă cu un an de zile, alături de trei persoane apropiate, a înființat partidul Uniunea Forțelor Locale (UFL).

El spunea că „o posibilă utilizare a acestui vehicul politic este ipoteza în care o alianță politică dorește să sprijine candidatura mea la Primărie și condiționează sprijinul de prezența numelui alianței pe buletinul de vot alături de numele meu”.

Nicușor Dan susținea atunci că nu intră în niciunul din partidele alianței, dar „prin alianța extinsă cu USR pot să-mi alătur numele alianței pe buletinul de vot”.

Despre noi

Traim in tara in care s-a nascut Democratia, in tara lui Platon. Traim in tara lui Socrate care spunea: „Cine vrea sa miste lumea, trebuie mai intai sa se miste el insusi”. Aici traim, muncim, invatam, dar sufletul nostru este in Romania!!!! Suntem o organizatie politica liberala, care lupta pentru a aduce SCHIMBAREA in Romania!!! 

Stella Kondyli
Presedinte PNL Grecia

Actualitati recente

Urmăriţi-ne pe Facebook

YouTube channel

Scroll to Top