Ludovic Orban: Obiectivul este să creștem pensiile astfel încât să le putem plăti și anii următori

Orban

Guvernul este hotorât să crească pensiile, a anunțat premierul Ludovic Orban, luni seară, la Digi24. El a subliniat însă că pensiile vor crește în așa măsură încât să poată fi plătite și anii următori, nu numai în ultimele patru luni ale acestui an. Nu este clar, prin urmare, dacă punctul de pensie va fi mărit cu 40%, așa cum era prevăzut inițial.

„Despre pensii, am să dau un răspuns clar. Sigur că ne dorim creșterea pensiilor, vom crește pensiile. Ăsta este obiectivul nostru, noi am prevăzut sumele de bani. Pe de altă parte, trebuie să facem o analiză foarte riguroasă a contextului economic, a încasărilor bugetare”, a spus Ludovic Orban, la Digi24.

Întrebat dacă vor crește din toamnă, așa cum era planificat, premierul a răspuns: „După primele șase luni, Ministerul Finanțelor are obligația să facă raportul privind evoluția economiei și bugetului în România și pe baza datelor respective vom lua toate deciziile și vom anunța public”.

„Repet, obiectivul nostru este să creștem pensiile, dar să le creștem astfel încât ele să poată să fie plătite și nu numai anul ăsta, patru luni de zile, ci să poată să fie plătite în toți anii care vor veni”, a completat Orban.

Sursa: digi24

Despre noi

Traim in tara in care s-a nascut Democratia, in tara lui Platon. Traim in tara lui Socrate care spunea: „Cine vrea sa miste lumea, trebuie mai intai sa se miste el insusi”. Aici traim, muncim, invatam, dar sufletul nostru este in Romania!!!! Suntem o organizatie politica liberala, care lupta pentru a aduce SCHIMBAREA in Romania!!! 

Stella Kondyli
Presedinte PNL Grecia

Actualitati recente

Urmăriţi-ne pe Facebook

YouTube channel

Scroll to Top