Proiect de lege al PNL: trei zile de vot în Diaspora la alegerile parlamentare

PNL

Câțiva parlamentari PNL au depus un proiect de lege prin care vor ca la alegerile parlamentare, la fel ca la prezidențiale, românii din Diaspora să poată vota pe parcursul a trei zile.

Proiectul a fost depus de liberalii Alina Gorghiu, Florin Roman și Daniel Fenechiu și vizează  modificarea și completarea prevederilor Legii nr. 208/2015  privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Astfel, cei trei propun ca votarea la secțiile din străinătate să se desfășoară și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, iar în ziua de vineri, votarea să înceapă la ora locală 12.00 și se încheie la ora locală 21.00.

Totodată, în ziua de sâmbătă, urnele ar urma să se deschidă la ora locală 7.00 și să se închidă la ora locală 21.00.

O altă modificare propusă arată că, în cazul în care persoana este înscrisă în lista electorală permanentă existentă la altă secție de votare, președintele biroului electoral al acelei secții de votare va fi notificat de către sistemul informatic în acest sens și va radia persoana respectivă din lista electorală permanentă.

După ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară îi încredințează buletinele de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT”. Alegătorul care votează în străinătate semnează pe un dispozitiv electronic.

Liberalii mai vor ca alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pot să își exercite dreptul de vot.

Cum justifică parlamentarii propunerile:

„În vederea evitării incidentelor grave petrecute la votul în diaspora la alegerile prezidențiale din anul 2014, alegerile parlamentare din 2016 precum și alegerile europarlamentare din 2019, când unui număr foarte mare de cetățeni români din diaspora li s-a refuzat exercitarea dreptului de vot pe considerente de organizare și lacune ale legii”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Inițiatorii mai explică faptul că, pentru evitarea oricăror suspiciuni legate de gestionarea materialelor votării și a voturilor exprimate, între cele trei zile de votare să se instituie o procedură de sigilare a urnelor precum și a accesului în localul de vot și consemnare în procese verbale a numărului de buletine de vot folosite respectiv ramase de folosi

Despre noi

Traim in tara in care s-a nascut Democratia, in tara lui Platon. Traim in tara lui Socrate care spunea: „Cine vrea sa miste lumea, trebuie mai intai sa se miste el insusi”. Aici traim, muncim, invatam, dar sufletul nostru este in Romania!!!! Suntem o organizatie politica liberala, care lupta pentru a aduce SCHIMBAREA in Romania!!! 

Stella Kondyli
Presedinte PNL Grecia

Actualitati recente

Urmăriţi-ne pe Facebook

YouTube channel

Scroll to Top